Robert Jordan - Wheel of time

1

Titlu: Wheel of time
Autor: Robert Jordan
An publicare: 1990.2013

Imaginează-ţi universul din Lord of the Rings. Adaugă-i mai multă complexitate şi unsprezece cărţi în plus. Acum îţi poţi face o idee, cât de cât, despre ce înseamnă Wheel of Time. Robert Jordan s-a inspirat din operele lui Tolkien doar pentru ideile generale, pe care le-a elaborat şi dezvoltat în paisprezece volume a câte 700-1000 de pagini. Ultimele cărţi sunt însă scrise de Brandon Sanderson, după notele lui Jordan.

Seria începe puţin plictisitor, cu descrieri lungi şi pasaje întregi în care nu se întâmplă mare lucru. Universul în care are loc acțiunea este imens și este nevoie de o perioadă de acomodare. Superstițiile devin realitați de la o secvență la alta și asta se vede în mentalitatea personajelor, lucru cu care poate fi dificil să te obișnuiești. Dar trebuie să ai răbdare şi să încerci să treci măcar de jumătatea primei cărţi. Nici nu mi-am dat seama când m-a prins şi s-a făcut dimineaţă.

Am ajuns la a cincea carte şi pot spune că am trecut prin toate stările. De la amuzare faţă de neîndemânarea băieţilor până la enervare şi frustrare, cauzate de obtuzitatea cu aceştia reacţionează în faţa noutăţilor.

Iar acum abia aştept să citesc în continuare, să vad cum evoluează lucrurile şi cât de multe se pot schimba în zece mii de pagini.

Seria Wheel of Time este perfectă pentru cei care visează la o poveste (aproape) fără sfârşit.

Extra: plump este adjectivul cel mai des utilizat în descrieri.

More info:
"Wheel of time" pe Wikipedia"Wheel of time" pe Goodreads

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Blue Captcha Image Refresh

*