John Dies at the End (2012)

John Dies at the End

Titlu: John Dies at the End
Regizor: Don Coscarelli
An apariție: 2012

Un carusel de întâmplări care spiralează ascendent din neverosimil în din ce în ce mai neverosimil. Distractiv, urmărit exclusiv pentru amuzament, sau extravagant de distractiv dacă este acceptat cadrul narativ și urmărit fără prejudecata ”Asta nu s-ar putea întâmpla niciodată în lumea reală” și fără așteptarea standard de a descifra ce-a vrut autorul să spună. Fiindcă e mai bogat din perspectiva privitorului.

John dies at the end e o ficțiune care ar fi putut la fel de bine să iasă într-o după-amiază de primăvară, una din după-amiezele clișeu, de vreme caldă și însorită, când Kafka, într-o dispoziție nespecific de vioaie, după un consum moderat de ciuperci magice, ar fi fost convins să scrie o nuvelă pentru amuzamentul și digresiunile critice ale unei întruniri scriitoricești. Dar a ieșit din mintea lui David Wong, foarte probabil în alt context și cu alte intenții (dar, ce-i drept, sunt și gândaci, ceea nu justifică neapărat asemănarea). Apare Paul Giamatti (ca în alte producții mai puțin populare și în care dă impresia că se bucură să fie acolo fiindcă îi place de-adevăratelea) și apare pastorul malefic din Carnivale (într-un rol opus celui din serial).

Am văzut filmul de două ori în două zile consecutive și a rămas cu mine. Sunt situații în care îmi amintesc scene sau aș remarca ”Asta e ca în John dies at the end. Sau ar putea să fie. Nu sunt dintre cele mai comune, dar au un twist. Filmul e plin de twisturi.

More info:
"John Dies at the End" pe Wikipedia"John Dies at the End" pe IMDb

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Blue Captcha Image Refresh

*